Bruno Fernandes (25 de ani) a fost transferat, în această iarnă, de Manchester United de la Sporting Lisabona, iar mijlocașul portughez pare că s-a acomodat repede pe Old Trafford, acesta având o reacție vehementă la adresa colegilor într-o conversație pe WhatsApp.
Fotbalistul le-ar fi reproșat unora dintre coechipierii săi că au o atitudine nepotrivită și că vin la Manchester United doar pentru bani, notează Daily Mail.
„Frate, nu mai zic nimic. Îți zic sincer, mai bine nu mai comentez nimic. Mi se par foarte nepotrivite atitudinile unora dintre colegi. De fapt nici măcar nu au o atitudine, nu există așa ceva. Sunt jucători aici care nu au atitudine, frate. Nu vor să fie aici, nu vor să joace. Dacă nu vreți să fiți aici, atunci plecați! Să spună că nu vor să joace și să plece! Stau un an aici pentru bani și apoi pleacă, frate. Ce atitudine de rahat, pentru numele lui Dumnezeu”, a spus Bruno Fernandes, conform Daily Mail.
Mino Raiola, unul dintre cei mai cunoscuți impresari de fotbaliști din lume, a anunțat că la vară și-a propus să transfere un jucător important la Real Madrid.
Într-un interviu pentru goal.com, agentul, care colaborează și cu Paul Pogba (27 de ani), nu a negat faptul că mijlocașul ar putea ajunge pe „Santiago Bernabeu”.
„Paul traversează o perioadă grea, însă vreau să fie clar, pentru că cei din Anglia sunt foarte sensibili, Pogba se concentrează să termine cu bine sezonul la Manchester United.
Își dorește să se întoarcă la echipă, iar la finalul sezonului, Manchester United să fie calificată în Liga Campionilor.
Relația mea cu Real Madrid este una foarte bună. Vreau să aduc un fotbalist foarte bun acolo și voi încerca acest lucru în vară. Ar fi o mândrie pentru mine și fotbaliștii mei să reușesc acest lucru, deoarece Real Madrid este un club uriaș. Alphonso Areola este deja acolo, însă este un obiectiv pe jumătate îndeplinit, deoarece se află sub formă de împrumut.
Ador să discut despre fotbal și problemele FIFA cu Jose Angel Sanchez, deoarece opinia lui mă interesează. Am încredere că într-o bună zi va avea un mare fotbalist în subordine la Real Madrid”, a declarat Mino Raiola, pentru goal.com.
60 de milioane de euro este cota lui Bruno Fernandes, conform transfermarkt.com
3 goluri și tot atâtea pase decisive a dat Bruno Fernandes în 8 partide bifate pentru Manchester United, în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER